Lumina stalpului din fata casei intra prin jaluzelele intre deschise nelasandu-ma sa dorm.Ma asteptam la ce avea sa se intample,dar nu credeam ca va fi asa.Mi-a fost prezis acest lucru dinainte dar nu stiam ca acum si aici.Stateam intinsa in pat privind in gol.Imi asteptam sfarsitul si stiam ca il merit.Mi-am rotit ochii prin camera intunecata.Am zarit albumul de poze pe raftul cu carti.M-am ridicat in cea mai mare liniste si mi-am tarat corpul pana acolo.L-am atins usor si parca toate amintirile mi-au venit in minte cu o rapiditate inimaginabila.M-am asezat inapoi in pat si cu albumul pe brate am inceput sa ma uit la poze.Pozele astea contineau toate amintirile mele,toate momentele placute sau mai putin placute.Mi-am trecut mana peste poza cu el.O lacrima s-a rostogolit pe obrazul meu iar apoi a poposit pe poza.Am simtit un gol in stomac.Incepea.Incepea si eu nu puteam face nimic sa il opresc,cel putin nu acum.In noaptea accidentului am fost inconstienta dar cred ca mai bine de atat nu putea sa fie , pentru ca atunci cand m-am trezit m-am simtit mai singura si mai vinovata ca niciodata.Eu conduceam atunci,eu l-am omorat.Am simtit un junghi in inimia si corpul meu s-a contorsionat de durere.Simteam cum focul ma mistuie pe dinauntru.Am intinsa mana tremuranda pana la paharul cu apa.Corpul meu era neputincios la tot ce se intampla.Am inghitit incet apa crezand ca ma va ajuta.Nu,nu a avut nici un efect.Tineam paharul in mana si priveam stelele si luna pentru ultima oara.Am mai simtit un flux de durere si paharul mi-a cazut din mana spargandu-se in mii de bucatele si scotand un sunet puternic.Am auzit o bataie in usa."Sunt bine" , am incercat sa spun.Dar din gura mea nu iesi nici un sunet.Am vazut usa spargandu-se,am auzit sunete.Tipete de ajutor si apoi am mai simtit odata durerea care devenea din ce in ce mai puternica...iar apoi nimic.
Acum sunt bine.Datorita unui om sunt si astfel in viata.El a fost primul pe care l-am vazut cand m-am trezit la spital.A fost asa de bucuros cand a vazut ca m-am trezit.Nu ma cunostea,nu il cunosteam si totusi am creat o legatura indestructibila.M-a ajutat sa imi revin si acum sunt in regula.Am invatat iar sa zambesc si atunci cand plang , am invatat ca am tot timpul un umar pe care sa plang.
Lumina stalpului din fata casei intra prin jaluzelelele intre deschise nelasandu-ma sa dorm.Ma asteptam la ce avea sa se intample.S-a ridicat si m-a sarutat pe frunte,iar apoi mi-a soptit la ureche :"Noapte buna,draga mea!" -Deea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu